pieptăn zilnic
la voia întâmplării
rădăcinile unui arbore de gânduri
urme care se desfac
în fiecare primăvară
după un colț de noapte

cât de straniu îmi sună și acum vorbele tale
atunci când nebunia refuzului părea doar un fleac
f e m e i e
nu e o glumă
ți se văd nopțile
răscolite-n priviri
ascunde-le mai bine
în scorburi de pomi înfloriți
exilați spre torente de ziuă

n e c u n o s c u t u l e
fă bine
și vino fără de veste
chiar și atunci
când echinocții potrivesc
ziua cu noaptea
mi-au obosit tăcerile
iar acum coboară înfrânte
pe sfârcuri de muguri

n o i
trebuie să edităm
conceptul de ploaie
de pe o margine de femeie