Petic de iarbă adăpostind
Două suflete întortochiate
Atât de mult albastru în ochii tăi
Încât cerul rușinat de albastrul său pal
Își trage voalul de nori peste chip
Mână așezată în continuarea pământului
Ce se incheie intr-un umăr
Din care in orice clipă
Te poți astepta sa rasară
O lalea neagră
Mi-aș dori să-ți alături buzele tale
De ale mele
Să-ți extragi astfel din mine
Seva de care are atâta nevoie laleaua ta
Timpul,pe care pană acum l-am neglijat
Își cheamă în ureche Distanța
Și se așează în fața noastră
Pleoapele mele,
Asemeni unui dig
Cedează sub greutatea durerii
Și un șuvoi de lacrimi
Curge
Mai întâi lin,aproape liniștitor
Apoi,
Animalic,brăzdându-mi adânc obrazul
Dar tu inger,tu mă IUBESTI
Mi-ai promis că atunci când
Nu voi mai putea răbda
Îți vei întinde aripile
Împachetate înlăuntrul tău
Și vei veni la mine
Te vei așeza cu picioarele pe inima mea
Și vei lăsa pe ea praf de stele
Vom fi atât de tăcuți
Nu vom scoate nici un cuvânt
De frică să nu ne audă TIMPUL și DISTANÞA