timpul
ți-a canalizat valuri pe fața frunții
un copil
se joacă cu
silabe mumificate
ce se zbat odată
cu ziua
în sarcofagul din tine
zi după zi devi
atletul
campionul de grație al gândului
ce în fiecare dimineață
mătură nisipul
de pe aleea răcoroasă a unui parc
cu sălcii pletoase
dezertând undeva
niciunde
copilul
lipit
de rămășițele tale
aproape de buza caldă a cerului tău.