Te simt venind din întuneric
cu flori, cu stele-n cer de vară,
mă prinzi în brațe și sfielnic
îmi mângâi clipa solitară.

Mă-mbii în iarba cu idile,
mă lași uitată între flori,
mă risipești în nopți și zile
senine, până-n alb de zori.

Iar eu, în tril de ciocârlie,
m-ascund grăbită într-un nor,
cobor pe-un fir de păpădie,
mă odihnesc lângă izvor.

La umbra lacrimilor firii
îmi tremur gândul și tăcerea,
s-au stins chemările iubirii
rămân cu vara și durerea.

Panciu, 3 ianuarie 2009