Strivit în șoapta luminii,
Renasc frenetice aripi
Neandului înspumat de tăcere.
Caut înmugurit râsetele
Ochilor catharhici, ce murmură
Rozelor vestiri de speranțe.
Zidid în coapsa vântului,
Înmiresmat a praf pribeag
De năluciri stinse,
Cuprind zgomotului zăgazul
Infernului de uitare.
Uite-mă, căzut în roșul stins
De pecetea negrului vremelnic
Al tainicelor păcate nenăscute.
Uită-mă, căzut în șoaptă, în dor.
Uită-mă vesperal printre harpii și treceri.
Mai sunt eu oare un chip cioplit
În palma sărutului tău ?