Nervos, mă trezesc din somn,
supărat că nu mai sunt în acea lume,
în care eu conduc totul sau fac ce vreau.
Deschid o cutie de sare să pun câteva linguri,
în tocana abia răcită, cu miros de ciuperci otrăvite.
Odaia e plină de fum, căci scrum este puiul de baltă,
uitat în cuptor, lipit de metalul plin de grăsime,
ca reacția unui acid fumans.
Apuc rămășițele, dar scap odiseea încinsă,
pomenind câteva nume de sfinți,printre dinți
pornesc câteva "urări de bine",
la adresa neatenției și somnolenței.
Caut o scuză, un punct în care să am dreptate,
dar nimic, totul e sub pat în vraful sticlelor goale.
Mă resemnez și deschid fereastra,
să respir libertate și hop,
un vecin cu aceeași doză de vigoare,
mă îmbie să pornim un drum nou...