Casele de pe ulița aceasta n-au vârstă
Număram gardurile și săream numerele
din doi în doi ca la șotron
când pe-o parte când pe alta...

Mă cheamă focul din sobe
invitându-mă să-i aduc ofrandă un vers
Eu refuz subtil nu cuvinte mă încearcă
la ceas de-amurg
Vin ulii în prag să-mi sfâșie carnea
să mă risipească în patru zări
Iar eu adun frânturile de piese
ca la puzzle
Recompun în minte drumul până la tine
Îmi cresc noduri în tălpi
În loc de brațe ramuri se întind
să-mbrățișeze locul acesta sfânt
pe care dorm pietre și se agață rădăcini.

Nici eu nu mai am vârstă
Respir același aer cu strămoșii mei
și mă afund în lutul în care dorm
oasele dezgolite de gânduri
apuc cu mâinile ploaia
și mi-o vâr în sân drept leac
pentru uitare.
Când calc pământul tresare memoria
ascunsă în apus și-n umbre de strigoi.

Casele de pe această uliță mă strigă
În râset de copil șugubăț se ascund
Mă regăsesc în aceleași sandale
cu două numere mai mari
ca odinioară
Hainele în care încăpea copilul
cu cozi lungi și negre
mă strâng de mână să le-ncerc
mirosul.

E aproape liniște pe ulița cu case fără vârstă
Aproape eu...