Au trecut întâi
cei care duceau cuburile în curcubeu,
și cei care creșteau,
și cei care aveau cumva o părere
despre noi,
și apoi
au trecut cei care duceau altceva mai adânc
un cuvânt, o piatră, un sfânt,
și miroseau a busuioc verde
și a pământ nou strâns în unghii,
în riduri,
în ani,
și miroseau mai ales
a pâine proaspătă
coaptă
pe genunchi
și pe coate.

au rămas toate poveștile
fără Făt Frumos,
bunico,
și cei care caută aerul
cu șoimi și cu vulturi,
au tăcut însemnând
umbre în aburul tămâii
și plâng
și iubesc.

Au trecut apoi
cei care duceau ultimele păreri
înspre lemn,
însemnaseră
toate poveștile în seve
dăduseră nume și ani
și cuvintele pe care le lăsaseși
ultima oară pe iarbă,
cei care creșteau melci
așteptau să le soarbă
și să închidă în oglindă
cercul.

Au trecut apoi
cei care purtau liniile în cântec
și cel care striga
și cel care purta semnul întreg
și apoi cei care plângeau
și cei care aveau cumva o părere
despre noi
și care sfințeau
rosturile
și colțurile
și batistele
și pâlpâitul lumânării
și prosopul
și apoi cei care numărau lacrimile
și cei pe care îi uram
și cei pe care nu îi strigasem pe nume vreodată.


au rămas toate poveștile
fără Făt Frumos,
bunico,
caii se aruncă înapoi în copită
și se închid ochii
și nu se mai cânta
și nu mă mai caută nimeni
pe pleoapă
și nimic
nu se mai numește ca înainte.