Ce elan aș fi avut,
dar mi-ai arătat partea slabă
a fiiței mele, începutul decăderii.
Să-mi fi pătruns în neuroni,
puteam să privim păcatele lumii,
ascultam ploaia cum cerne,
am fi stat alături cu puii de vulturi.
Dar ne stă în caracter puterea trădării,
egoismul, ura, dar mai ales invidia,
să ne punem piedici la tot pasul.
Ascultă, cum te chem cănd dorm,
ascultă ce-ți șoptesc în vis,
răstoarnă găleata fățărniciei și vino
să creștem împreună, să adunăm puterea
unui fulger,să risipim tornadele-n nisip.
Aștept, dar tu nu mă auzi, nu mă vezi
și singur pășesc în lumea mea topită,
de falsuri, de griji înrobită.
Un evantai să-mi da-i Tu, Doamne
să scutur roba de păcate,
să duc osânda mai departe,
să cad, când timpul îmi va bate
în drumul, spre eternitate.