Cu trup de nimfă
Marea și-ascunde frumusețea
Sub văluri argintii,
De spumă dantelată.
Cântecul mării mă ispitește
Precum cântecul nimfei Calypso
Vrăjindu-l pe Ulise
În drumul spre Itaca.

De nemărginirea-i albastră
Sunt îndrăgostit
Și-i cânt în fiecare zi:
O, Mare,
Mare acoperită de văluri,
Precum o fecioară
Pudică și sălbatică,
Coapsele tale, din spumă clădite
Ispitesc Cerul,
De tine-ndrăgostit.
Răsuflarea ta,
E adierea zefirului
Pletele-ți verzi și mătăsoase
Tremură-n vânt, pe țărmuri,
Buzele tale sunt petale,
Petale de spumoasă iasomie.

Te iubesc, fecioară,
Pudică și sălbatică,
Năzuroasă fecioară!
Sunt un poet îndrăgostit,
Te-au cântat și te vor cânta
Marinarii-poeți.
Iar eu
Voi răspândi cântecele lor.
Þi-am cutreierat nemărginirea
Pe puntea corabiei, privind orizontul
Alteori,
Căutam cu înfrigurare Pământul,
Unde cei dragi mă așteptau.
Mi-am petrecut timpul
Între tine și ei.

Mi-ai purtat corabia
Precum Soarele
Își mână carul pe Cer,
Trecând dintr-o lume în alta.
O, Tu,
Regină în palatul de mărgean
Tu, crudă și iubitoare Regină
Atâtea suflete temerare
Þi-au străbătut necuprinsul,
Mânate de curiozitatea
De a-ți descifra hieroglifa.
Unele,
Au sfârșit în abisurile tale,
Îmbrățișate de vălurile ce te acoperă.
Din atâtea inimi,
Reîntoarse la țărm,
A izbucnit cântecul bucuriei,
Bucuria victoriei,
Regăsirii de Sine.
Astfel,
Sufletele trezite
Þi-au descoperit comorile,
Atât de tainic ascunse
O, Mare,
Mare acoperită de văluri,
Eu sunt poetul,
Poetul etern îndrăgostit
De frumusețea ta magică,
De nemărginirea ta albastră.