Asta încă nu e poveste demnă de poezie,
e doar un tic nervos.
Așa trăim noi, nevrotic,
ambii complexați,
la fel de maniacali ambii,
în orice caz ar fi tragedie dacă cineva din noi
ar fi mai rău decât celălalt,
așa că nu suntem ambii la fel de buni,
ci la fel de răi, foarte răi.
Și ne iubim din tot sufletul,
sorbind inspirație nu din nori,
ci din propriile noastre corpuri,
care acuș-acuș devin 2D
și sunt deja aproape transparente.
Ne merităm unul pe celălalt.
Strămoșii noștri se omorau,
iar noi ne iubim pentru că înțelegem
că suntem ambii la fel de răi,
ca și strămoșii noștri...