Mi-atât de dor de voi,
Că-n liniștea din mine
Se zbate o furtună, aleargă-un melc călare,
Iar carnea mi-e dușmană,
Un suflet opărit, o inimă-n surpare.

Mi-atât de dor de voi,
De ziua mă doboară și aerul mă strânge
Memoria mă lasă și nu cred să pot plânge.
Și soarele și luna, toți aștrii legendari
Cuvinte, tot și rime, cu toate au plecat.

Mi-atât de dor de voi,
De n-am știut vreodată că mor vie fiind.
Și n-am știut s-ascult sau n-am știut să rog
Iar adevăru-mi fuse poveste fără rost
Tăcerea mi-a rămas; un negru, trist, prolog.