Nu aruncați spre cer cu piatra,
Mânați de greu și umilință,
Nici nu vă pierdeți din credință,
Din el ați supt întâi colastra !
Când în adânc însămânțate,
Spinoase buruieni v-apasă,
În rugăciune să se țeasă
Durerile întemnițate.
Zvârlind cu pietre, suferința
Rămâne-n voi, tot neclintită;
Părelnic, furia smintită,
V-a liberat o clipă, ființa.

Nu-n cer e răul, ci în noi,
Stârnit de-amar și de nevoi.