la început, despre daruri:
să nu te crezi în pictori sau profesori


1. ne-am întâlnit – crai întârziați –
într-un grozăvești de toamnă cu soare
defectele noastre ne sporeau farmecul
și încă
mai puteam să bem în picioare

pe multe frunți înaltul la fel răsfrânge noaptea
la noi între sprâncene pășea ca un infirm
ce nu va ieși niciodată la câmp să însămânțeze stelele
să-și deparaziteze vitele
sau să tocească piramidele

cine mai știe?

2. apoi a căzut bruma
am putrezit sau ni s-au frânt genunchii
n-am fi recunoscut pentru nimic în lume evidența
că demonul din sânge ne-a spurcat rărunchii

și azi mai dădm din mâini de parc-am întoarce în larg
mamifere naufragiate –
vâslim din pendula adusă de spate
de arcurile nașterii

3. când s-a pornit să ningă stăteam în prag – uimiți:
ce frumos e!
cârciumarii și doctorii bilei negre strigau la noi:
nu vă mai plimbați pe ușă ca pisica
lui hagi tudose!

atunci ne-am despărțit –
unu-a intrat
unu-a ieșit
iar cel de-al treilea nu e de găsit

4. ceilalți se țin cu dinții de volan
au tuburi de oxigen și costume de cauciuc
și fără plâns aproape că se duc
pe muntele de valuri să-și primească de pomană legile

cumva această foame va stârni
paingii să își țeasă pân’ la cer
rețeaua spânzuraților de cabluri

5. ehei! femeile ni se păreau frumoase
azi le iubim ca pe mamele noastre
nici nu plecăm și nici nu stăm –
de gura lor ne îngropăm

zadarnic frica-și va aprinde farul
salvările vor circula pe contrasens
e prea târziu – reptila își depune oul
într-un loc tainic printre rădăcini

6. atât va să rămână: mușuroaiele