“Și-acum...vorbește !”



“Și-acum...vorbște !” i-a cerut artistul
când dălțile a aruncat;
il terminase, era gata visul
pe jilț stătea prorocul încruntat !
....................................

Trecut de secole în veșnicie
dar, chipul nu i-a fost pictat
ce a făcut o omenire știe
cum arăta, nicicând nu s-a aflat.

De mult artistul se gândea
că i-ar plăcea să-l reînvie...
De mult în sinea lui dorea
figura lumea să i-o știe !

Căci chipul marelui profet era
de mult în mintea lui săpat !
Noapte de noapte în vis îi apărea
ziua-l vedea în stancă conturat !

Profilu-i simțea prin vene cum curgea....
In orice colb recunoștea chiar pasul...
In creier vorba-i auzea;
privirea-i amuțise glasul !

Mireasma stâncii o simțea în nări,
simțea pe față așchia sărită,
iar palmele-i ardeau din zori
dorind să miște dalta mult iubită !

El viața i-o știa cam pe de rost
de când în râu a fost găsit....
știa cum s-a luptat să fac-un rost
la neamul lui atât de urgisit !

Că nu mai poate a simțit,
că sufletu-i vibrează-nencetat ;
în minte cum să-l facă a găsit
de lucru-atunci s-a apucat !

Mareț, în jiltul lui din stâncă
el va trona în nemișcare
gata oricând de orice muncă
ori, să rostească-o chemare !

Noapte și zi l-a tot cioplit,
din ce în ce mai bine se vedea
Innebunea să-l vadă reușit
și omenirii chipu-i să redea !

Și l-a văzut așa....născut din stâncă.
Prin piele carnea-i se zarea !
o vena îi pulsa pe mână.....
Era chiar El ! Doar suflet nu avea....

.......................................

Era la fel cum l-a visat.....
Intruchiparea omului doar după fapte !
dar, ce păcat că-i nemișcat !
“Și-acum.... vorbește !” i-a strigat in noapte.
____________

Bucuresti, 14 august 1997