Stau cu telefonu-n mână, nu-ndrăznesc ca să te sun,
Este-atât de frig în mine și sunt mulți nebuni pe drum,
Sparg vitrinele pe stradă și fac cioburi pe trotuar,
Mi-am tăiat privirea-ntr-unul și-am dat foc la calendar.
Nu sunt medici să-mi trateze miopia-acestei vieți
Ce-am luat-o de pe stradă de la gunoierii beți,
Am crezut că fac un bine dacă nu mai cred mereu
Ce se-ntâmplă-ntr-o iubire când mă dăruiesc doar eu.
Și rămân numai cu mine, prin neîmplinite vise,
Un străin ajuns pe stradă tot cu brațele deschise,
Două cifre dintr-un număr mi le-am scris pe telefon,
Diferența am uitat-o, că-s prin viață pieton,
Printre gândurile mele, străzile s-au tot distrus
Și se-aude trist ecoul pașilor care s-au dus.
Mi-am propus să merg la noapte lângă cimitirul vechi
Unde dorm îmbrățișate suflete de mult, perechi,
Și te-ntreb, dacă se poate, împreună să murim,
Apelându-ne în taină numărul pe care-l știm.
Să te sun iau hotărârea, ca un naufragiat
Și rămân surprins când vine ton de lacrimi ocupat,
Poate plângi și tu ca mine, poate telefonul meu
A format greșit apelul, dar de-o viață-ncerc mereu.
Nu te-ascunde de chemarea unui suflet hărțuit
Cu privirea sângerândă peste tâmpla ce-a albit,
Strada singură rămâne, doar c-un pieton stingher
Câutând într-o vitrină visul trist și efemer.