agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-04 | |
Într-o armonie plictisul inexpresiv citește
Timpul ce înoată prin prezent ca un pește, Îmi jupui jegul depus peste intelect Și las axonii expresivi să mă lumineze indirect. O zbatere duioasă de frunză pe piatra moale A sinelui înmugurit pe-o eflorescență de vestale, Reverberează trist în camera lăuntrică cu femei fatale. Un gând inofensiv și mândru îmi repară visarea Crăpată în liniile subțiri ale melancoliei ce dizolvă sarea Depusă pe albia unui lac secat pe care pluteau lebedele, Gândul zboară puțin și apoi se prăbușește în vrie pe podele. Pe o ramură stă o parte ruptă din lumină, Din ea cade o pasăre albă în tină, Primesc zborul frânt al ei imprimat pe retină. Văd în greșeli hiatusul din sferă, Căci adevărul înconjoară în tije de principii emisferă, Mă desfac în vânt, în nori, în soarele poetic, Doar un dor minuscul rămâne, închis în sine ermetic. Împăturesc fericirea și o fac cadou unui nefericit, O gustă și face indigestie, cu stomacul nimicit, Nefericirea este scoasă la vânzare cu un preț ilicit. Un sunet armonios străbate de la nord la sud Ochii unui orb și urechile unui surd, Apatică, o emoție mânioasă se rotește încontinuu, simetric, În jurul unui afect conturând un simț etic. O muzică ca un buchet de trandafiri melodici Dăruiți dansului în ritmul iubirii cu pași metodici, Își împrăștie sunetele călărind armăsari periodici. Sindrofia armoniilor cântând în corul stărilor Se aude în infinitul imperfect ca un carusel al chemărilor, Iar finitul cu esența perfecțiunea se multiplică în om, Cu materia telurică și divină înălțând un dom. Printre ramurile copacilor se filtrează cerul, Stropi de senin se preling pe fața oamenilor, cu miezul - eterul, Ca și cum tot albastrul albăstrește misterul. Norii par cai albi care traversează cerul în cavalcadă, Se întrupează într-un albinos care se spală în cadă, De pe pielea lui spuma se transformă în nori, Care plutesc pe apa murdară ca aurora în gri zori. Mă bărbieresc cu spuma norilor pe fața Ce-și creează din oglindă și imaginea proprie interfața Și, din aburii privirii mioape, crește ceața.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate