Să cred că nu mai pot să scriu,
nu-i pricina prea tare,
mai bine-ngheÈ› pe trupul meu,
un lac sau poate-o mare.
Să cred că nu mai pot visa,
e ca și cum m-aș minte,
nu pot trăi în lumea mea,
să fiu mereu cuminte.
Să cred că veșnic voi zâmbi,
aÈ™ spune, nu se poate,
mai bine cât nu-i prea târziu,
să râd de tot și toate.