M-am dus la-naltul, fericitul munte
căzând sfârșit cu jalea și sărutul
pe sfânta piatră-n locul preaștiutul
sub care zace-Onestei alba frunte,

de când păși-n tărâmul morții crunte
și-i înfruntă sfios necunoscutul,
madona sufletului meu, pierdutul,
izvor virtuții, grațiilor punte.

Acolo am chemat astfel Amorul:
"O, dulce zeu, fă moartea mea anume
să fie-aici, aici fiindu-mi dorul!"

Apoi, cum nu m-a înțeles Signorul,
chemând-o pe Selvaggia pe nume,
trecui de Alpi, eu pururi plângătorul.

(Traducere C.D. Zeletin, Humanitas 2008)

Io fui 'n su l'altro e 'n sul beato monte,
ch' i' adorai baciando il santo sasso,
e caddi 'n su di quella pietra lasso,
ove l'onesta pose la sua fronte,

e che là chiuse d'ogni vertù 'l fonte,
quel giorno che di morte acerbo passo
fece la donna de lo mio cor, lasso!
Già piena tutta d'adornezze conte.

Quivi chiamai a questa guisa Amore:
- Dolce mio iddio, fa che qui mi traggia
la morte a sè, chè qui giace 'l mio core. -

Ma poi che non m'intese 'l mio Signore,
mi dipartii, pur chiamando Selvaggia;
l'alpe passai con voce di dolore.