Te surprindeam de cele mai multe ori vorbind despre el și între pauze sorbeai din cafea,
câte o gură doar,
Cât să nu te țină trează cofeina
Să nu mai uiți de cuvintele despre el !

De parcă somnul iți făcea rău ! și te arunca,
letargic, în uitare...

Te priveam cum împachetezi șervețelele în pachetul de țigari gol...
Fără conținut !!!
Cred că voiai de fapt să umpli niște spații mari ageometrice,
simetrice uneori doar în urmele lăsate în pantofii sport
la plecarea lui ! (PS : îi mai păstrezi și acum la intrare.)

De parcă erai foarte singură !
De parcă el nu mai revenea !

- De parcă ar fi Mesia ! îmi spunei ...
Și nu mai revine ?! Și freamăt ...
Și priviri ce zgâriau ferestrele ...
Și se agățau de poarta din curte ...
Și doar între două decolări consecutive
Numai turbinele imense ale navei se mai auzeau !

De parcă nici un gand nu mai zboară spre el !
De parcă, ipotetic vorbind, pleacă pentru a reveni !

Prea multe trăiri, prea multe șoapte și
vise pătate în trend de insomnii !
Prea mulți demoni și prea multe vorbe ...
înghesuite în cortex !
Prea multe frământări !
Voiai parcă să scapi
de captivitatea plecării și de orgiile viselor !


-Nu va mai reveni ! iți spuneam mereu,
Rațiunea fiind Eu ! Tu starea de a fi !
-Nu va mai reveni iți spuneam !
-Înapoi? Niciodata !
-Never ! Ever !
-Jamais !


Te retrăgeai atunci în colț, în spatele inimii și repetai,
captiva fiind în cămașa de forța :
Le temps défile ... il faut y croire et ne pas se retourner !!!
JAMAIS !