Rătăcind prin neguri, rătăcind prin timp,
Pe cărări pierdute, mereu căutând…
Rătăcind prin vise, prin spreanțe, mii !
Peste tot, iubirea, nu mă va găsi…

Poate că din sute sau chiar mii de oameni
Din toți muritorii, soarta m-a ales.
Rătăcind prin neguri, rătăcind prin lume
A mea jumătate, să nu o găsesc.

Știu că e acolo, undeva departe,
Trebuie sa fie ! Timpul ne desparte…

Amândoi respira tot acelaș aer…
Amândoi pașesc același pământ…
Cât va trebui? Cât oare?...
Când se vor găsi?...
Când sosește clipa cănd s-or intâlni?...

Undeva, departe, pe-un țărm luminos
Ea privește cerul, strălucind frumos.
Mii si mii de stele, ca niște făclii
Lumineăza bolta, îngeri aurii.

Luna, măiestuoasa, de pe-un nor coboară,
Ia in stăpânire luminoasa zare…
Totuși ea suspină…sufletul o doare
Firavă, gingașă, cum nu-i nici o floare…

Pe-al ei fin obraz,
O lacrimă răsare.
Se prelinge încet…
Dulce și amară…

Sub aceeași boltă, cu mii de făclii
Sub aceeași lună, sub nori cenușii
Ochii lui se-nalță către ceru-nalt.
Aștrii il privesc
El e-ngândurat…

Zvâcnind nebunește,
Inima lui bate, bate și a ei
Gândul la ea-i zboară
Suferă mereu…

Ar da lumea toată, tot ce-i e mai drag
Doar să poată o dată, s-o zărească iar.
Doar să ii privească ochii ei frumoși
Mai frumoși ca viața… mai frumoși ca tot.
Mai adânci ca marea, marea cea adâncă!
Luminoși cum luna nu o să-i ajungă.

Și-ar da însăși viața, pentru un sărut
Restul nu contează…
Ii e de ajuns.

Ce e totuși viața, dacă amor nu e?
Nu-i decât o umbră
Rătăcind și ea…

Norii încet se scurg, lunecă ușor
Luna se ascunde, aștrii se cobor.
Inima lor bate, in acelaș ritm
Timpul îi desparte,
Apă și pământ.