Þarcuri, dobitoace, idoli cu aripi –
în ei piatra întâlnește gliile cerului –
fața oaspetelui însemnând aerul cu măști,
urmele zeului - sub călcâi omenesc
aducând răsuflarea necuprinsului;
apa sorbită lângă femeia ascunsă
în zăvoarele gleznelor sale, arama tipsiei
cu rodii păzite de cântecul mierlei,
umbra cuțitului stând calmă
lângă umbra mâinii
care nicidecum nu călătorește spre migdale,
coame de lei îngălbenind vântul,
corăbii în retorica furtunii,
oasele craniului aprinzând imnurile,
păzind margini de lume...


...și furnica, ah!, furnica!
blând pedestraș, desăvârșit capăt de rază!



Iată un chip al speranței, iată pentru ce
din țarina pântecului m-am ridicat
ca un paloș, ca un dinar în palmele orbilor.


Ai putea crede că aici moare un om,
că singur se mângâie cu palme de cenușă.
Unghiile se ascund în genunile făpturii
ca semințele în cămară de vânt…



din Cartea Făpturii, Ed. Paralela 45, 2001