Despre umbre știu câteva lucruri;
știu de exemplu că umbrele există,
chiar dacă nu le vedem;

Mai știu că umbrele n-au coloană,
nu vorbesc o limbă anume,
dar ne bântuie existența
și ar fi de două feluri,
în funcție de locul unde-și fac veacul:
purtate
și
aruncate.

Umbrele purtate,
se întind leneș, în locurile reci și umede,
- paradis de mucegai .

Cele aruncate,
(după cum le spune și numele,)
sunt umbre de care stăpânii lor,
într-un gest inexplicabil,
s-au lepădat,
întinzându-le pe te miri ce:
lucruri,
ființe,
plane, (H, V, L.)

- Știai tu, copile,
că nici cei mai renumiți neurochirurgi
nu ne pot despărți de umbrele noastre?

De cele mai multe ori,
ele împrumută, precum câinii care stau mult timp
alături de stăpânii lor,
din trăsăturile și comportamentul celui în cauză.

Am întâlnit umbre nefiresc de alungite,
coborâte parcă din pânzele lui El Greco,
dar am cunoscut și umbre contorsionate,
rubensiene, agitate, plesnind de sănătate,

Am văzut umbre darnice,
ca-n imaginația lui Rembrandt,
sau Caravagio,
dar și zgârcite (colorate),
ca-n “naturile” lui Matisse,
sau peisajele lui Monet,
ori Sisley.

Știu că există umbre grațioase,
dar și hidoase;
sobre
dar și comice…

Am auzit că există un loc, fără umbre,
doar cu lumini,
cu mii și mii de luminițe și lumini,

O fi…