Lângă umbrele mâhnirii crește și umbra mea,
timida dar printre cele mai tinere,
cu greu își face loc căci și aici e
multă aglomerație de când decepția
este mama tuturor.
Se strâng în jurul amăgirilor deșarte
încălzite de felinarul afumat al
timpului neiertător, încercând cu putere
să se așeze în poala speranței.
E calea unirii viselor apuse și armonia
iluziilor ce învie în trupuri pierdute.
Poate măcar o singură umbră va atinge
căldura unei bucurii de mult așteptată...