Tristeți de după amiezi ploioase
Și de nostalgice obsesii,
Când stai cu storurile trase
Și-aștepți să vie ora mesei.

Tristeți de străzi pustii și mute,
De ziduri vechi și cu fațade,
De edificii cunoscute
În care nu știi cine șade.

De domicilii spațioase,
cu flori la geam și cu salon,
Din care pe la ceasul șase
Auzi urlând un gramofon.

Tristeți de goarnă funerară,
Melancolii de cățeluș,
Uitat de cineva pe-afară
Să schiaune pe lângă uși.

Tristeți romantice de fată
Cu nasul lung și demodat
Și de odaie mobilată
În care-a stat un magistrat.

Tristeți pustii, molipsitoare,
De ce mă urmăriți mereu
Și fie ploaie ori ninsoare
Vă țineți scai de capul meu?