Dorul mă-neacă-n lacrimi amare,
viața mi-e un amurg
de toamnă târzie,
cu ploaie, cu vînt,
cu moarte de frunze.
Așteptarea-mi surpă gândirea,
iar liniștea tumultuos gângurește
în nopțite-zile
și șoaptele ei tainice
îmi năruiesc echilibrul sufletesc.
În lacrimi sunt
cerul, pământul și apele,
fiindcă pasul ți-e rătăcit
în uitare străina.
Vântu-mi mângâie a părului
șuvițe-n neștire,
lucirea din raze-mi alină
suferința
scăldată-n unda plăpândă
de nea.
Inima-mi zvâcnește-n
ritmuri bolnave
și clipa e un veac
pentru gândurile mele.
Dorul mă-neacă-n lacrimi amare...