Sătul de prea mulți ani de celibat,
Ițic se gândi că-i vremea de însurat.
Nu știa bietul cum să procedeze,
Și hotărî lui Ștrul să i se confeseze.

- Ce întâmplare că ai apelat la mine!?
Știu pe una, numai bună pentru tine,
Este deșteaptă, familia îi e de soi,
Și locuiește la doi pași, în Dorohoi.

În decurs de o lună Ițic era însurat,
Se pare că ochioasa l-a impresionat.
Dar în scurtă vreme, „prietenele” ei vechi,
Au venit să-i șoptească multe la urechi.

Cum că soțioara-i, ce e drept frumoasă,
În toată viața ei a fost cam…focoasă,
Și că-n localitatea ei, orașul Dorohoi,
Dacă i-o fi scăpat vreo unu sau doi.

- Ce mi-ai făcut Ștrul, gemu Ițic supărat,
Tot Dorohoiul cică i-a trecut prin pat!
- Ce pretențios ești, așa-i precum ți-au zis!
Dar ce, Dorohoiul este Londră, Paris?
Iași 01 ianuarie 2009