prima dată am simțit o așchie din inima ta intrându-mi în deget
până aproape de os, de atunci am văzut cum îți cresc aripi
speram să fie de la medicamente
m-am apropiat de tine când dormeai
le-am atins, nu mi-a venit să cred
am prins televizorul, l-am stins
am fost până la oglinda din baie, eram neschimbată
doar câteva drumuri proeminente
vene albastre curgătoare spre ape sărate
treceau dintr-o cameră-n alta
te-am sărutat de câteva ori
aripile erau acolo ca o muzică tibetană
mergeam în vârful degetelor
de teamă să nu dispară la cel mai mic zgomot
ca niște coarne de melc

pe fundul oceanului niciodată nu este frig
dincolo de copacii din fața blocului
dincolo de chioșcurile cu frigiderele pline de bere și suc scoase pe trotuar
dincolo de agitația din fața muzelui de istorie națională
de toate taxiurile care claxonau lângă dâmbovița la semafor
universul se făcuse atât de mic încât l-am luat în mână
și l-am așezat pe noptieră lângă veioză

melodie