Când tânăr eram, neînsurat,
Nimeni nu m-a remarcat,
Consoartă mi-am găsit apoi
Si-am ajuns bărbat de soi.

Cum anume, vă întrebați,
Nu mai sunt ca alți bărbați?
Cum, sosit de pe undeva,
Am ajuns să fiu, cineva?

Vă înțeleg nedumerirea,
Mare a fost și mie uimirea
Atunci când am constatat,
Cât de mult am evoluat.

Tot meritul vreau să se știe,
Îl are doar scumpa-mi soție:
Când eu las jos măturoiul,
Strigă, cineva să ia gunoiul!

Covorul, cineva să-l scuture!
Pâine, cineva să cumpere!
Dar nu știam că, pe undeva,
Începeam să devin, „cineva”

Treaba mergea ca pe ață:
- Cineva, să meargă în piață!
Praful cineva să-l șteargă!
Cineva filtrul să-l dreagă!

Parcă un văl s-a dus din față,
Iată-mă, „cineva”, în viață!
Sfătuiesc deci pe bărbați:
Musai, să vă însurați.
Iași 21 februarie 2008