ne mințim că nu știm de ce
ne dor dinții sclipitori ai iernii
strânsă între noi de ce
avem ochii lăcrimând albaștri
buzele topite
mâinile în vânt de ce mângâierea
șoaptelor ne doare când
în stoluri repezi razele se scurg
când îmbrățișarea ploaie ni se pare
de lumini și umbre
de zori și amurg

ne-amăgim că nu vrem în adâncul serii
tu să-mi fi aripă eu să cânt
să cânt
și ajunși Acasă să privim
o clipă (dar numai o clipă) doar
înspre Pământ

ne-amăgim că nu știm
de ce ne dor caii ne-înșeuați
ai clipei care ne-a cuprins
potrivim și ceasul după
miezul stării
râdem ca demenții
să uităm că știm