Să-mi iei, te rog,
oglinda de pe cap.
Obrazul îngroșat
să nu-l mai văd.

Mi-a reflectat un nod
în care nu încap.

Nelămurit de munții de cazmale
am căutat în univers o cale
să pun lumină harfei
ce-am găsit.

Mi-am pus toți îngerii la pândă,
lăcaș de cult și de osândă.

Le-am făurit ușor un epilog.

De-atâta împroșcat
în jur cuvinte,
am rătăcit și zbor
și inorog.

Să-mi dai acum,
te rog,
oglinda care minte.