Ziua copiilor din lumea toată
Ziua când simt că sunt iubiți
O zi din an este a voastră
Trăiți-o și zâmbiți.

Era un an deosebit,
Doar patru primăveri aveam,
Soarele în nori mi s-a pitit
Zâmbetul îmi era un amalgam...

Pământul s-a cutremurat,
Realitatea m-a rănit,
Furtună, lacrimi și durere
În inimă mi-au înflorit.

Credeam că totul este vis,
Că el mereu se v-a întoarce
Amare mi-au fost pe obraz
Lacrimile distruse de speranțe.

Îl întrebam: când te întorci
Tu, tatăl meu?
Dar El nu-mi răspundea.
Realizam și-mi era greu
Simțeam cum sufletu-I zbura.

Pământul L-a vrut
în brațele-I să-L strângă,
sub flori și iarbă
să mi-L ascundă.

Te strig în noaptea rece
Și te întreb: ce faci?
Răspunde frunza cea uscată
Ce flutură pe crengi...

" S-a stins așa cum a lucit în anii tinereții,
Lăsând un dor nemărginit pe drumurile vieții..."

Un dor într-adevăr nemărginit
O stea ce sus lucește,
Dacă noi te-am iubit atât de mult
Și cerul te iubește!

De câte ori simțeam că-i greu
Că vreau să evadez
În sufletu-mi te căutam
A mea Rugăciune, al meu Crez.

Cântai ades c-atunci
Când tot norocul a fost împărțit
Pe tine el nu te-a găsit,
Iar când în față ți-a fost pus
Paharul plin cu vin
Amarul tu ți l-ai aflat
Jumătate din el fiind venin.

Mi-e dor de calda ta îmbrățișare
Și-mi amintesc cu drag, ușor
Cum tu m-ai învățat
Că viața înseamnă dor...

Îmi este dor de tine
De tot ce tu ai fost
Dar veșnic vei trăi prin mine
Prin sângele ce curge pur prin vers.

A fost ziua copiilor în lume
A fost și ziua mea
În dar eu însă am primit
Intreaga nemurirea Ta...
(1 iunie 1990)