Și tu mă minți... mai are să mă mintă
Căușul mâinii mamei când mângâie
Din creștet, pruncul, până la călcâie
Rugându-se ca-n el să nu asfintă

Lumina lumii care slab pâlpâie
Pe care vin atâția s-o dezmintă
Și-a căror vorbă dulceagă alintă
Un chip cioplit de broască mustind râie

Și tu mă vinzi... mai are să mă vândă
Sau să-mi pocească numele de fată
Un înger travestit în paparudă

Pe care, cu privirea mea flămândă
Îl descompun bucată cu bucată
Și iată-l!!!... cum devoră carne crudă!