Toamnă în oglindă. Drumul își numără colții roși...
Și-albumul în strai elegiac se scutură de praf.
Cerul își pune pe-o foaie veștedă, parafa cu sânge.
Dar femeia în negru de lângă mine îmi spune că-s lacrimi...
Copacul, static acum, mă privește cu dispreț, așa că
M-am grăbit să arunc pe fereastră gândurile de peste zi,
Și-n oglinda cea veche mi-a mai rămas, doar moartea de toamnă...