Să uit să bat la ușa vieții-aș vrea,
Prin plasa de castane mă preumblu,
Nu sunt mișcat de catetere ce vor să stea
În venele ce-ți poartă boala tot mai amplu.

Acuma sunt ca tine nevinovat alerg
Să prind din viața ce o simt pe mine
Căci mâine jos s-o da și-o șterg,
Din catastiful de prezență cu foi fine.

Astăzi mă prind căci așa… trece.
Mâine mai stau; privind pe strada mare,
Cum jucăuș nepotul se întrece,
Mă bucur tot ca el de-albastra zare.

Mai stau pe gânduri uneori să văd,
De-i bună răzbunarea vieții pentru mine
Și-nclin să cred că n-am făcut prăpăd,
Răilor dușmani pe burtă nu le-am pus sulfine.