aveam vreo trei ani cînd am înțeles că soarele
luminează, încălzește,
cu razele lui te poți spăla de întuneric.
atunci am prins o rază să o dăruiesc mamei,
cînd am deschis pumnul a fugit;
e primul plîns ce mi-l amintesc.

aveam șaisprezece ani, țin minte,
am înțeles că zîmbetele nu încălzesc decît clipe,
că fiorul se scurge spre degete și pășești
ca pe o gresie caldă,
înaintea pașilor tăi o baltă ce așteaptă
pasul în plus.

îmi amintesc atîtea lucruri, fapte,
le-aș nota pe o coală și le-aș marca cu verde fluorescent,
asemeni ochilor tăi cînd mă priveau.
îți șterg fruntea, speranța nu moare,
îmi spuneai asta și speram
că ultima rază de soare va fugi
printre degetale tale,
că o voi urmări
pînă la cer.