agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4239 .



trei povești naive pentru urechea stîngă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danrec ]

2010-01-26  |     | 



- unu -

Meștere
dăltuiește mai adînc literele alea
zise jupînul
să le pot citi de la distanță fără ochelari
meșterul îl ascultă
și ciopli literele cît Dunărea de cuprinzătoare
meștere
porunci jupînul
toarnă niște aur în literele alea
să se mire toți cînd le citesc
meșterul se supuse
și turnă în litere tot aurul
din văgăunile și din munții Daciei
meștere
tună jupînul
lustruiește mai bine literele mele de aur
să sclipească și peste veacuri
du-te dracului jupîne
bombăni meșterul
strîngîndu-și sculele într-o boccea
lustruiește-ți-le și singur

- doi -

Într-o zi fastă
ca un ou de prigorie
care se clocește singur în cuib
jupînul dichisit cu o mantie de purpură
(vezi bine era de' acu imperator triumfător )
puse slugile să-i cheme un sculptor vestit
meștere
spuse jupînul
vreau să-mi faci o statuie imperativă
s-o proptesc în forum boarium
s-o admire toți boierii și boarii
ba chiar și boii tauriscii scordiscii
ostrogoții vizigoții vandalii hunii și avarii
pe scurt toți barbarii
dar să n-o faci din marmură
marmura plesnește la ger
nici din bronz că se coclește într-o clipită
așijderea fierul ruginește
dacă ești meșter cu meșteșug
s-o faci din aur curat
sculptorul meșter
se scărpină în creștetul său sculptural
își făcu socotelile sale de meșteșugar
și-i spuse jupînului
dacă vrei o statuie impunătoare
din aur cît cuprinde
trimiteți legiunile toate
cu legile și legimitatea 'nainte
peste mări țări și morminte
să cucerească tot ce se poate cuceri
jupînul îl ascultă
și-și trimise legiunile legale
peste hotare
dracu' a mai auzit de ele de'atunci.

- trei -

Să mă-ngropați cu fața în sus
porunci jupînul slugilor sale credincioase
să pot privi lacrimile
să pot mirosi florile din cununi
și să aud artiștii cei vestiți ai țării
cum își scuipă bojocii în ode
lîngă mormîntul meu
slugile nu-l ascultară
și-l îngropară cu fața în jos
și bine făcură
fiindcă întotdeauna se poate ivi un curios
care să tragă lespedea grea
ca să îl pupe pe jupîn în dos



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!