agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-11 | |
O zi e cât un veac, veacul cât o secundă
Nu mai există timp, nimicul mă inundă Iar viața ca un vis, trăit de nu știu cine A fost aievea totul, ori nu mai știu prea bine? O amintire-mi bate prin tâmpla ce n-o am Mă las descătușată de tot ce nici n-aveam Rămasă în suspans, aud bătând, îmi pare O inimă vibrând din ce în ce mai tare. Se zbuciumă, se zbate, o țin ca într-un pumn De l-aș deschide oare, nu s-ar preface-n fum? De parcă de-aș avea o inimă, ar ști Că n-are rost să bată ca și cum aș trăi. Mă simt numai un punct, doar cât un vârf de ac Apoi, cât o planetă îndată mă dilat Este cuprins în mine, pulsând fără-ncetare Întregul univers ce cu nesaț mă are.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate