Iubito, suntem jumătățile-mpreună
Ale aceluiași, mereu, tot verde măr,
Deși doar două, unii-ar vrea să spună
Că nu-i de-ajuns, iar eu cumva, mă supăr.
Am fost dintotdeauna jumătăți, tu știi,
Dar lasă-i să îndruge verzi și-uscate
Ei se trezesc vorbind, bieți ageamii,
Doar ură le încape în inimile moarte.
Vom trece de-asta cum s-a mai întâmplat,
Puterea noastră ne vine din întreg,
Ei n-au habar ce numai nouă ne e dat,
Iar cei asemeni lor, ca fumul se petrec.
Iubito, suntem jumătățile-mpreună,
Hai, nu mai plânge și-apuca-mă de mână!