ochii mei privesc tot mai des cerul cu invidie
mai mare decât alba ca zăpada în pantofi cu toc de 12 cm
pe lângă cei 7 pitici sarutându-i genunchii

nu am licență pentru ochi albaștri

în camera sferică jonglez mai tot timpul
cu gânduri de aceiași nuanță
seamănă cu părul meu pe care păduchii
se dau cu sania în fiecare dimineață

sunt prea stângaci
dar nu scriu cu mâna stângă

scap bilele reci pe covor și ele se împeunează câte două
fac sex
nasc copii cu sindromul dawn pe cocoașa viselor mele
care se tot apleacă
devin patrupede și mor

nimeni nu râde la petreceri cu mine
și nimeni nu-mi dă de băut
căci rujul mamei l-am terminat demult

ochii și-au întărit lacrima pe geam
iar eu nu pot plânge la propria îmormântare