da, m-am aliniat normelor de conduită
în care se-nscriu toate limitele și limitările
și-am decis: sunt o victimă
sută la sută.
da, știu ce gândiți și mai ales știu că o să râdeți, n-aveți decât.
mă declar victimă a punctelor de suspensie
pentru că încă îmi este greu să număr treimea lor întru iertarea păcatelor
precum și punerea punctului pe i
ridicat pe umeri, până-n vârful literei
de unde se rostogolește, luându-mă iar și iar
într-o continuă și epuizantă căutare.
sunt victimă a neoglindirii
atât în cerurile răsfrânte, pline de petale
cât și în lucirile dintre pleoapele interlocutorilor
sunt o victimă a lipsei de ecou
pentru că sunt și tăcere și stâncă în același timp
alergând de la o vocală căzută la alta
și pentru că „sunt” intervine de atâtea ori în viața mea
declar că sunt o victimă colaterală și existențialistă, iar verbul mă sufocă
între un trecut incert și un viitor imprevizibil
cărându-mă în spate, până în vârful dealului
printre huiduielile tuturor cuvintelor nemulțumite
și acolo, în creștet, mă înfige în solul bolovănos, julindu-mi rătăcirile
iar mâinile lui se prind cu piroane de brațele mele
și-așteptăm potopul învinuirilor
și-al limpezirilor.

vacarmul, avalanșă a uitării
mătură toate învinuirile amintite
îngrămădindu-le într-o subsidență verbală...