agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-28 | |
poetii canta-n pustiu durerile lumii,
femei despletite, iubiri care-au eșuat în derizoriu, se văd în taverne regi peste o faună care-i exaltă și-ascultă muzici divine din repertoriul unor dizoze pline de zorzoane, ce și-au pus inimile la mezat și vor să le vândă pe doi lei unor imberbi saltimbanci. poetii cântă cerurile fără glorii, fără lună și fără stele, fură coapsele și glesnele albe ale copilelor noastre, surpându-le-n noapte, parc-ar fi niște nebuni care fug de dramele iluziilor neîmplinite. poeții topesc în cuvinte mâna albă ā unui bărbat care deschide rochia unor frumoase naiade pentru ā le mângâia corpul de marmură și de catifea. romantic mai cântă o liră pe valurile unei mări de ape în spumele căreia dansează femei ritualuri bahice. nebunii poeți fug să nu-i ajungă din urmă mătăsurile în care sunt înfășurate doamnele imaginate de ei, fără candori diluate în cineștie ce alchimii din epoca rococo. deși în ochii lor s-au adunat arbori de raze de tristețe, încă mai cântă canțonete demodate, pline de dor, în boeme lăcașuri la ferestre bolnave de întuneric. amintirile lor vor începe să ningă peste iernile noastre cu viscole și cu jumătăți de vise neimplinite și ne vor aminti că fotoliile pe care ne-am iubit femeile s-au destrămat în întunericul aspru al nopții și n-āu mai rămas decât niște amărâte de zdrențe cu care vom șterge praful din sicriile goale… criminalii aleargă după poeți să-i masacreze pentru că i-ā mințit că Paradisul lui Dante e undeva între stele și dor, între vis și realitate… mor și poeții pe ruguri de trandafiri doborâți de iubiri neîmplinite într-un nord de fiord. mormintele lor sunt mausolee la care vin să se închine fluturii care le dau ocol, crezându-i flori de câmp risipiți peste cristaluri cerești în mansarde de nori. e-atâta tristețe-n poezile lor și sunt atâtea lacrimi încât nu mai trebuie citite de toți derbedeii lumi ca pe niște banale scrisori de bordel: poeziile lor sunt șerpi somnoroși care ne rod inimile. 2008
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate