liniștea e un uragan răsturnat. e 19:06 și soarele
apune. turla bisericii s-a suit pe cer. apa tace
ca pămîntul. și catherine.
surd așteptarea bate toaca. garouri de liniște
între cer și pământ și totuși e 19:06 sau 18:66
soarele încearcă să apună eu mă gândesc la motanul
meu castrat și la corbul lui poe. catherine îmi
citește poeziile și după cum apasă buza de jos
cu dinții cu buza de sus nu mai cred că vor apărea
în izvorul obicular/ turcoazul transmundan/ visuri merismatice
fumez. vreau atitudine. vreau să fac romburi de sticlă
prin care să suflu sulițe de fum. cerul e o lădiță
de turle. voi nu vedeți prin vitralii. voi vedeți opac
miopicul ochi în jocul de umbre calcinate.
iată-mă la 19:06 când urletul bate la ușă. eu nu-l aud
pentru că sunetul e un ciocănit rotit. catherine își mușcă
buza de jos citindu-mi vizuala. un râu de sânge inundă
camera poeziile vâslesc se îneacă și catherine dă din coadă
cerul e o pajiște de turle. s-a dus dracului soarele.
cineva mă cheamă nu-l aud pentru că anabell lee zboară
cu corbul în gheare. catherine catherine e sfârșitul lumii
catherine. sângele țâșnește din buza de jos e 19:06 mă
gândesc dacă motanul meu castrat mai iubește și poe zboară
cu soarele-n cioc, catherine