în ochii tăi sunt atâtea păreri
câte deslușesc în întunericul nopții
umerii tăi sunt atât de albi
abia-i disting de lumină

caut întotdeauna în luminișul cuvintelor
mângâieri fără necontenite urziri
secătuit de ură și dragoste
dincolo de iubirea și fumul
acestor vremuri mohorâte
unde mersul se pierde în cețuri

treci prin miezul cântecelor
cu o simplă atingere
pleci îngândurată
ori tăcută întârzii
cu buzele pe buzele mele
în clipe furate

la pragul dimineții cântă cocoșii de munte
îl trec singur, singur îi ascult

niciodata n-ai locuit
în casa luminoasă și verde
când înflorește liliacul
să-mi vezi neliniștea somnului
cu noaptea la ferestre
să găsești taina bărbatului
îndumnezeită în tine

niciodata n-ai întrebat
de ce vânezi în păduri?
să mergi unde frunzele șoptesc
cântece neauzite de om
și sângele năvălește-n inimă
ca apa în ciuturile morii
la marginile primăverii.