Pe zidul din nevorba ta cuminte
îngîndurarea neagră o aștern,
speranța mea zădarnic să n-alinte
pe fila cărții tale cînd mă cern.

Cerc să găsesc prin roua presărată
de rodul frunții tale în nesomn
chemare din pruncia ta curată,
ce ți-e toiag în zbuciumul de domn.

Deșertul să-l stropesc, să dea în floare,
de fantezii cunună să-mpletesc,
cu visul meu minciuna-ți să se-nsoare
jucîndu-și nunta într-un cort ceresc.

Dar mă lovesc de pauza finală
dintr-o poveste fără "va urma",
căci rima ta într-un costum de gală
nădejdea nebuniei va curma.