"Deodată, la Pol, am fost urs.
Și memoria ursilor mi s-a dat
ca să mi se pară firească starea de urs."

(Nichita Stănescu - Metamorfozele)





nu am atins zăpada de la pol
poate credeam că nici nu e
dar simt
asemeni unui eschimos
că-s albul urs din avanpost
pândind
de pe-o banchiză-n mers
ficatul gras al focii fără os

pradă nenăscută mă las
și înger sângeriu respirarea-mi
sub boreale sclipiri
ascuns hibernez
căci cine poate
pe-un zeu să-l vadă?
decât (poate)
un alt zeu de zăpadă

răzleț
flămând
și obosit
din cețuri de fiord-lințoliu
uriașul alb îmi știe gândul
și nu-i scăpare
decât poate
în alba moarte dintr-un vis