La Ei mi-e gândul și mi-e greu
Că am plecat de-acasă,
Și i-am lăsat pe amândoi
Cu lacrimi grele-n poartă.

Acum e însă prea târziu
Să mă întorc acasă,
Că am pierdut tot ce aveam,
Eu l-am pierdut pe tata.

Și-apoi s-a dus și mama mea
Și am plecat de-acasă
Lângă ai mei, soț și copii
Și ne-am clădit o casă.

Și pe copii de i-am avut,
Noi i-am crescut în casă.
Ei au plecat pe-același drum,
Ei au plecat de-acasă.

Și dacă iarăși vor veni
În bătătura casei,
E semn bun, că-acum și lor
Le este dor, de acasă.

Și de miroase a busuioc,
A izmă sau dulceață,
E încă-un semn că fata mea
Îmi calcă iarăși casa.

Și masa plină iar va fi
Ca-n vremurile mele,
Cu vin curat, dar și cu miel,
Cu cozonac și miere.

Nu am știut să prețuiesc
Ce mi-a fost dat în viață,
Am alergat spre alt destin
Când eu l-aveam acasă.

Acuma sunt și eu ca ei,
În prag de bătrânețe,
Mi-e dor de Ei și de copii,
Mi-e atât de dor de-acasă!

Să nu uitați, voi, de părinți,
De frați sau alte neamuri,
Că vine o vreme când te rogi,
Să fii cu ei alături.

Oricât ai vrea și-ai căuta,
Prieteni pentru-o viață,
Nu-i vei găsi, decât mergând,
La casa părintească.

Și luna dacă ți-a șoptit,
Că vei pleca vreodată,
Să fii pribeag prin țări acum,
Să-ți fie dor de-acasă,

Tot ea va fi, va reveni
Și poate, că o șoaptă
E de-ajuns, ca s-o asculți
Și să te întorci acasă.