și chiar de oase cresc în mine
ce-mi scriu prin carnea grea cuvinte
pe care printre dinți le ține
închise gura mea fierbinte

chiar dacă totul e zadarnic
trupul meu cosmic nefiind
decât un strop de timp fățarnic
spre nesfârșire jinduind

totuși mă plec în fața verii
să mă mai lase să o strâng
la ușa mea în pragul serii
sub frunze galbene ce plâng

ștergând cu toamna o-ntristare
din trupul viu care trădează
prin scurta trecere în care
timpul fățarnic mă așează