- Sa vezi ce am visat aseară!
lumini stridente pe cerul pustiu
dar negru
căci istoria și-a lăsat amprenta
precum un rinocer intro mlaștina fără viață
ruptă din vremurile mitice
ale lui Ben-Hur și poveștile acelea biblice
spuse de bunicul înainte
de fiecare prânz copios
Ba nu!
sărăcăcios…
- Dar atunci
acele lumini ce rost aveau în viață?
Nu înțeleg
unde bați cu viziunile tale futuriste
despre extratereștrii, numere binare
foc și apă
cer și pământ
sex și abstinentă
lucruri mărunte și amărâte.
Tu ce rost ai pe pământ?
- Nici unul, dragă prietene
sunt doar un punct intro eternitate
ce încearcă să caute apă și mâncare
adăpost și iubire…
- Iubire?
Ce crezi tu că e aceasta?
Un lucru ce-ți apare din senin
la fiecare colț de bloc murdar
disproporționat precum creațiile lui Dali
distrus și refăcut din nimic
dând impresia de perfecțiune impecabilă și inocentă totală?
- Nu există iubire.
Este doar creația imaginii umane
asupra plăcutului și a imprevizibilului
un viciu al slabului,
care se lasa dus de val;
punctul forte al șoimului,
cel ce se foloseste de tot ce e slab
la al sau partener
si-l foloseste in ale sale scopuri
si fetisuri;
stereotipia oilor
unde iubirea e aceasi-
toti se ‘iubesc’ la fel
nimic in plus, nici in minus;
durerea orbului,
care nu vede ce iubeste-
o scoprie
sau un inger cu aripi si pura la suflet;
perfecțiunea imaturului,
care crede
ca ce vede
e perfectul total!
Sentimentul e reciproc dragă
prietene, te urăsc!