Se cred minunați tâmpiții creduli,
Cântând în strunele altor nebuni,
Găsind că-i mai bine și dres,
Să soarbă otravă dată cu stres.

Muiate mâncăruri soarbe mirați,
Că sunt plini și umflați,
Uitând de viță, de nume, de rang,
Punând rămășag pe un biet nădrag.

În sufletul acru ei zic,
Că plânsul le curge prin vine
Și-ascund bucuria morbid,
Bucurându-se de răul sorbit.

Calești umplute cu tot și cu toate,
Stau valma la porțile lor
Și plâng și acum că-s uitate,
Credulilor cară povești minunate.